SCOPUL SI OBIECTIVELE PROIECTULUI

   Asociatia Eco Rodna este o organizatie neguvernamentala cu sediul în localitatea Rodna, judetul Bistrita-Nasaud ce are ca scop cunoasterea, monitorizarea si conservarea tuturor aspectelor legate de biodiversitate. Membrii acesteia sunt profesori, elevi din scolile limitrofe Muntilor Rodnei, Administratia Parcului National Muntii Rodnei, voluntari. Detalii suplimentare privind activitatile noastre si modalitatea de a deveni membru pe site-ul www.ecorodna.ro.
   Programul NatuRegio – Nature Conservation and Regional Development in South-East Europe este organizat de Alfred Toepfer Academy for Nature Conservation din Germania.
Proiectul se desfasoara in perioada 15.02 – 30.10.2008, este finantat de Deutsche Bundesstiftung Umwelt&Alfred Toepfer Academy for Nature Conservation (Germania), având un buget de 10 000 euro.
Proiectul isi propune stabilirea unei colaborari intre scolile limitrofe Parcului National Muntii Rodnei si Administratia Parcului prin infiintarea a 20 de cluburi Eco de elevi, ce vor fi implicate în monitorizarea a diverse aspecte de biodiversitate din Parc sau zona limitrofa acestuia.
   Obiectivele urmarite de proiect sunt urmatoarele:
   - Crearea unei retele de cluburi Eco active in domeniul conservarii naturii
   - Promovarea colaborarii între cluburile Eco prin intermediul listei de discutii pe internet
   - Schimburi de experienta între cluburile Eco
   - Implicarea cluburilor de elevi în conservarea biodiversitatii Parcului National Muntii Rodnei (Rezervatie a Biosferei) si a zonelor adiacente
   - Organizarea taberelor ecologice în Muntii Rodnei
   - Organizarea unor expozitii
   - Diseminarea informatiilor (prezentari, pliante, postere etc.)
   - Realizarea unor ghiduri electronice ale unor obiective turistice locale
   - Promovarea valorilor naturale si culturale locale.
   - Proiectul urmareste formarea unor nuclee in scolile limitrofe Muntilor Rodnei, care vor sta la baza viitoarelor activitati comune.

OBIECTIVELE CLUBURILOR ECO

1. Sant - Scoala Generala Enea Grapini – monitorizarea faunei de lilieci din Pestera Cobasel;
2. Rodna - Scoala Generala Florian Porcius – monitorizarea Poienii cu narcise din Masivul Saca;
3. Anies - Scoala Generala Iustin Iliesiu – monitorizarea faunei de pasari din Valea Aniesului;
4. Singeorz-Bai - Liceul Solomon Halita – monitorizarea a 3 specii cheie (cosasul transilvanean, croitorul alpin si buhaiul de balta cu burta galbena) din Valea Cormaia;
5. Feldru - Grup Scolar – pastoritul în Muntii Rodnei;
6. Parva - Scoala de Arte si Meserii Vasile Scurtu – promovarea valorilor locale – Valea Parva;
7. Rebrisoara - Scoala Generala Iacob si Ioachim Muresanu – ghidul rezervatiei stiintifice Pestera Tausoare;
8. Rebra - Scoala de Arte si Meserii – organizarea expozitiei ”Plante si animale din Muntii Rodnei”;
9. Salva - Scoala Generala Tiberiu Morariu – promovarea muzeelor si mesterilor populari;
10. Telciu - Grup Scolar – monitorizarea rezervatiei Zavoaiele Borcutului;
11. Nasaud 1 - Clubul Elevilor – monitorizarea Poienii cu bulbuci din Posuci;
12. Nasaud 2 - Scoala Generala Mihai Eminescu – monitorizarea turbariei Taul Muced;
13. Nasaud 3 - Grup Scolar Silvic – monitorizarea lacurilor glaciare;
14. Nasaud 4 - Colegiul National George Cosbuc – realizarea site-ului web;
15. Bistrita - Liceul Arte Plastice Corneliu Baba & Stefan cel Mare - organizarea unei expozitii de fotografie;
16. Bistrita - Colegiul National Andrei Muresanu – colectarea informatiilor bibliografice privind PNMR;
17. Borsa - Scoala Generala nr. 1 – monitorizarea rezervatiei Izbucul Albastru al Izei”;
18. Beclean - Grup Scolar Agricol – monitorizarea rezervatiei cu narcise din Sesul Mogosenilor;
19. Maieru - Scoala Generala– promovarea muzeelor locale;

20. Ilva Mica - Scoala Generala - Inventarierea valorilor locale in zona Ilva Mica.

<INAPOI